Acum ceva vreme am auzit la radio într-o dimineaţă că ultimele studii au demonstrat că oamenii bogaţi sunt nefericiţi. Că, în ciuda dotărilor materiale, viaţa lor personală e dominată de singurătăţi şi depresii, melancolii şi nefericire. Şi, cumva, dincolo de “banii n-aduc fericirea” (dar, cică, o întreţin), unii îndrăznesc să spună că mai degrabă o alungă.

Nu ştiu (şi nici nu-mi permit) să vorbesc din perspectiva celor înstăriţi. Nu mă dau bunurile afară din casă, nu mă eclipsează valoarea obiectelor posedate. Nu am nici cea mai vagă idee despre cum arată, în adevăratul sens al cuvintelor, luxul, bogăţia ori grandoarea care se impune atunci când conturile din bancă indică sume consistente. Dar ştiu că, uneori, graniţa dintre moft şi necesitate e aproape insesizabilă, iar asta conduce, ulterior, la drama celor nefericiţi, singuri şi (foarte) înstăriţi.

(more…)

E dimineaţă, şi încerc să născocesc planuri noi ca să-mi fie călăuză în noul anotimp. Mă scutur de vechile duşmănii şi deschid geamul să las să-mi pătrundă soarele tomnatic peste vise. Ascult “September morning” cu sufletul întretăiat de emoţie, fredonez versuri de duh şi-nchid ochii ca să simt, cu toate celulele, aerul însetat de iubiri înfrigurate, de miracole târzii, de frunze care n-au căzut încă.

E toamnă, iar. Şi eu mă bucur aşa cum ar trebui să ne bucurăm cu toţii. În fond, ce-i aşa de trist în toamnă?

V-am pregătit, în dimineaţa asta, pentru cafeaua amară cu parfum de melancolie un colaj de versuri şi-un playlist de sezon, ca un elogiu pe care-l aduc, o dată pe an, anotimpului meu de suflet, când se lasă de Septembrie. Şi vă îndemn să citiţi, să ascultaţi, să reflectaţi, să vă bucuraţi.

(more…)

Sunt o categorie aparte, care nu se-ncadrează nici în tabăra succeselor, nici în cea a eşecurilor. Nu-s nici mari pierderi, dar nici mici câştiguri. Sunt, însă, nişte flăcări care ard până când, fără să ştim cum, fără să ştim de ce, se sting şi atât, lăsând în urma lor doar o umbră deasă de fum care ne bântuie multă vreme după ce vântul a-ncetat să mai bată.

Sunt visele acelea din copilărie, care gravitau bezmetic în jurul tuturor jucăriilor râvnite cu sârg, dorite profund. Sunt visele acelea din nopţile fără somn care începeau cu “când am să fiu mare…” şi-n care, cu ochii deschişi, încercai să-ţi compui un viitor luminos, radios, fericit, plin de tot ce-ţi poftea inimioara. Sunt visele alea pe care nu le uiţi niciodată şi de care-ţi aduci aminte, zâmbind trist, atunci când zăreşti prin câte-un geam de  vitrină maşinuţe teleghidate, păpuşi barbie sau chipul îmbătrânit al primei tale iubiri.

(more…)