Posts Tagged ‘lifestyle’

Răsfăţ de la Shoppiness

Saturday, March 10th, 2012

Din categoria “am încercat, vă povestesc!”, am să vă scriu în seara asta despre una dintre slăbiciunile mele (sau despre cum m-am întâlnit eu cu dependenţa): ciocolata. Pentru cei care nu (mă) ştiu, eu sunt un foarte, foarte mare (deşi cântarul meu infirmă cu voită nesimţire acest lucru) fan al acestui deliciu alimentar care, deşi recunoscut pentru miracolele pe care le face, mai are şi alte întrebuinţări.

Prietenele mele de la Shoppiness m-au răsfăţat, cu ocazia unui martie frumos şi feminin, cu o mască de faţă cu (aţi ghicit!) ciocolată care s-a dovedit a fi nu doar frumos mirositoare, dar şi foarte eficientă. În momentul în care scriu aceste magnifice rânduri, nasul meu se bucură de vaporii delicioşi pe care-i emană faţa mea recompensată cu un refresh, după chinul de-a îndura vântul şi gerul şi frigul aspru de peste zi.

Tot din sfera aceasta a produselor bio (pentru că, am uitat să vă spun, toate produsele celor de la Shoppiness conţin doar ingrediente naturale, organice), am încercat untul de cacao brut organic. Sincer să vă spun, e prima dată când văd, pe viu, aşa ceva, şi seamănă extraordinar de mult cu… ciocolata, ca şi proprietăţi fizice fundamentale. Sub forma unui săpun, se aplică extrem de uşor şi -aici vine partea interesantă!- se topeşte miraculos la contactul cu pielea. Senzaţia unică, de confort, merită neapărat încercată!

În altă ordine de idei, pe lista surprizelor se adaugă şi lansarea revistei BioTimes, o revistă online de healthy living, care promovează stilul de viaţă sănătos la toate nivelele şi care a fost lansată pe 8 Martie. Dintre lucrurile pe care le promovează această revistă, enumăr aici categorii care includ noutăţi şi sfaturi din tot universul BIO: alimentaţie, ecologie, sport, relaxare şi altele. Dacă eşti preocupat de calitatea vieţii şi cauţi metode de a-ţi găsi un lifestyle care să îmbine armonios îndatoririle zilnice cu preocuparea pentru sănătate, atunci e musai să intri!