Cu mănuşi
Sunday, August 12th, 2012
Un sfert de viaţă am petrecut-o purtând mănuşi. Mănuşi catifelate, menite să-mi fie aşternut pufos pentru serile pline de eleganţă şi fast, mănuşi dantelate, sortite s-ascundă sub ţesătura fină gesturi timide, mănuşi flauşate, pentru iernile doldora de friguri nemiloase, şi, recent, mănuşi cauciucate, destinate să ţină microbi departe de mâna-mi albă şi mică.
Mă gândeam deunăzi cum ar fi să putem să purtăm mănuşi în iubirile noastre. Să reuşim să aşezăm, printr-o simplă înşiruire de gesturi, protecţii care să ne păzească de toate înţepăturile îndreptate vertiginos către inimă. Să manevrăm cu grijă, în toate bolboroselile emoţiilor noastre, fapte, cuvinte şi gânduri, şi să ne descotorosim, apoi, cu neprefăcută naturaleţe în gesturi, de toate lucrurile rele care s-au răsfrânt asupra noastră, sortându-le în saci galbeni, pe categorii, după însemnele stabilite de toxicitate. Şi, la final, să aruncăm detaşaţi mănuşile ca să-mbrăcăm altele curate, fără cută, fără pată…
