Între mai puţin, mai mult şi puţin mai mult
Saturday, July 28th, 2012
Trăim toată viaţa învăţând dureros că trebuie, în permanenţă, să-i convingem pe cei din jurul nostru de câte ceva. Mai întâi, ne convingem părinţii că suntem copii buni şi ascultători ca să primim recompense dorite. Apoi, în şcoală, petrecem timp cu nasul în cărţi asimilând informaţie ca să ne convingem dascălii că suntem competenţi şi capabili să fim recompensaţi cu note bune. În adolescenţă, ne convingem prietenii că suntem cool, ca să fim primiţi în găşti numeroase şi distractive, iar la serviciu ne dăm de ceasul morţii să dovedim că suntem capabili să facem mai mult decât ceilalţi, ca să fim răsplătiţi ca atare.
Câteodată mă întreb la ce bun atâta stres. Dorinţa de-a fi bun, cool, competent, apt să sfidezi barierele impuse în ideea de a demonstra că poţi face lucruri bune în plus, ne costă uneori mai mult decât acoperă, frecvent, asigurările medicale. Cei care se nasc cu spiritul competiţiei curgându-le prin vene, cu ambiţii înalte şi statornice cât un munte, sunt predispuşi frecvent la ulcere şi boli pe fond de stres, spre deosebire de cei care îşi acceptă, cu calm, soarta fără zbucium suplimentar.
