Iaşiul iubit, oraşul găurit
Sunday, June 17th, 2012
Uneori mă condamn pentru că împrejurările mă forţează să rămân ţintită în casă, la birou, cu tendinţa acră de a tânji după frumuseţile de dincolo de geam de care (îmi imaginez că) se bucură cei în a căror inimă deja bate vacanţa. Alteori, însă, cedez fără urmă de remuşcare şi, ca să-mi potolesc dorul prostesc de ducă, mă aventurez în escapade, hai-hui, prin oraşul natal.
Pentru că da, de ceva vreme, drumurile prin oraş chiar au devenit nişte reale provocări…
În inima oraşului, acum câteva zile, m-am trezit aşteptând în soare un autobuz care să mă salveze şi să mă ducă în colţuri mai blânde, cu umbră. Şi în timp ce imploram cu toate gândurile nişte roţi să se grăbească şi să mă răpească din zăpuşeală şi praful care se ridica din săpăturile neterminate şi-abandonate în mijlocul trotuarului, în faţa mea s-a ivit un autocar impunător care, după câteva minute de gândire care avansau literalmente încet, a oprit într-un colţ cu munţi de pământ, moloz şi pietre pe care aveau să-l escaladeze, îndată după oprire, vreo cincizeci de turişti străini.
