Am fost sâmbătă seară la Palatul Roznovanu. Impunătoarea clădire care până acum nu mi s-a arătat decât în toată-i splendoarea exterioară, a fost invadată de câţiva ieşeni curioşi care au profitat din plin de oportunitatea porţilor deschise oferită de Noaptea Muzeelor. Dar nu despre asta voiam să vă vorbesc…

Am avut norocul de-un ghid care ne-a vorbit, în cele câteva minute ale turului rapid, despre casa în care au trăit oameni cu funcţii şi staturi impunătoare, posesori de minţi luminate de cultură şi frumos. Am păşit în holul călduros luminat, am urcat scări de marmură decorate cu balustrade ornamentate simbolic pe care obişnuiau, altă dată, să urce doamne cu pălărie, şi am sfârşit într-o încăpere mare, decorată de portrete, care a fost, cândva, sala de bal ce găzduia cele mai frumoase dintre seratele Iaşiului drag.

Recunosc, povestea, cadrul, scările, candelabrele, m-au rupt de lume şi m-au aruncat într-o avalanşă de melancolii. Şi m-am trezit, brusc, dorindu-mi să fi trăit atunci. Să fiu şi eu, măcar pentru o clipă, pentru un vis, pentru o seară, o doamnă distinsă cu pălărie şi rochii fastuoase, care participă la baluri şi serate. Să vorbesc, cu neprefăcut accent, o franceză stilată, aşa, ca-n toate romanele adolescenţei mele şi să am, pentru nopţile cu nesomn, grădini veşnic îmbobocite la distanţă de-o încuietoare de geam…

(more…)