Nu ştiu, e întotdeauna trist şi greu să vorbeşti despre iubirile alea orientate greşit, unidirecţional, în care doar unul dă, şi celălalt nici măcar nu se sinchiseşte să primească. Sau, cel puţin, mie aşa mi se pare. Mie aşa mi s-au arătat, în toate scenele dezvăluirilor lor incomplete, întotdeauna pe jumătate.

Cunosc pe cineva care suspină de vreun an şi ceva după un el care, de câteva luni bune, şade confortabil şi bine într-o relaţie pe cât de pufoasă, pe atât de serioasă. Şi, în ciuda faptului că el nu dă niciun semn că şi-ar dori să se avânte către alte ţinuturi, iubiri, evadări, ea încă încearcă, cu disperare, să se remarce, să-l aprobe, să fie băgată în seamă.

M-am izbit de multe ori de situaţii în care el, deşi contrazis de toţi, găsea mereu aprobarea la ea. Apoi, în circumstanţe în care el a încercat în repetate rânduri s-o demită dintr-o oarecare funcţie explicându-i, cât se poate de evident, că e incompetentă, am privit aproape consternată cum ea a finalizat cedând oficial, de bunăvoie şi fără să încerce să-şi exercite, măcar, dreptul la replică. Iar apoi, la ceva vreme după ce el a preluat mândru responsabilităţile (şi, mai ales, drepturile) cu pricina, ea l-a încurajat public, lăudându-i nădejdea, competenţa, inteligenţa…

(more…)