E una dintre cărţile cele mai emoţionante pe care le-am citit în ultima vreme şi care aşază, în centru acţiunii, povestea a doi oameni care se iubesc de şapte ani şi care, dintr-o încâlceală de circumstanţe, sunt nevoiţi să se despartă. Pentru că ea pleacă departe, iniţial pentru şase luni, iar el n-o poate urma, în ciuda iubirii puternice dintre ei.

Acţiunea romanului se concentrează pe relaţia de prietenie care se derulează după momentul în care cei doi se despart, oficial, în vagonul-restaurant al unui tren. Încărcată de emoţie, scena redă cu fidelitate, în ciuda aparenţelor, intensitatea dragostei dintre personaje care ajunge să se materializeze, apoi, într-un soi de prietenie strânsă care îi obligă să fie alături unul de altul, la bine şi la rău.

(more…)

Afişul ăsta a apărut acum 2 zile la mine la scară.

Vă rog să remarcaţi observaţia din subsol, aia unde zice “De 10 ani numărul 1 în administrarea imobilelor”. Aşa se justifică, oare, şi lipsa tuşului? Numa-ntreb.

Mai jos, priveliştea de la balcon.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu m-am obişnuit să pun, mereu, răul în faţă. O fi bine, n-o fi bine, n-aş putea spune cu certitudine, însă, în ceea ce mă priveşte, mi s-a demonstrat în repetate rânduri că e mai bine să fii precaut şi să te aprovizionezi cu rezerve ca să nu suferi, mai târziu.

Ca să înţelegeţi la ce mă refer, am să vă povestesc că un prieten de-al meu, proaspăt posesor de permis auto şi maşinuţă câştigată la loteria aniversării celor 20 de ani ai săi, mi-a spus, într-o doară, că el nu vede rostul unei asigurări RCA, că e doar o pierdere de bani şi de timp, că lui nu i s-ar putea întâmpla nimic niciodată. Numai că nici nu termină el bine discursul încurajator, că în spatele nostru două maşini s-au ciocnit plastic şi cu vizibile urme, fapt care a declanşat o descărcare furtunoasă de nervi şi complicaţii între cei implicaţi.

Cu ochii cât cepele, prietenul meu a muţit. Şi atunci eu i-am spus că poate să apeleze şi la RCA ieftin, nu e musai să aleagă cine ştie ce chestie sofisticată şi din cale afară peste puterile lui financiare, dar să nu excludă, totuşi, din ecuaţie necesitatea unei astfel de măsuri care nu e deloc un moft, ci o necesitate.

Eu cred cu tărie că e mult mai uşor să previi decât să tratezi, cu toate că, în viaţă, există şi lucruri care se întâmplă dintr-odată, neprevăzute, neanticipate. De aceea e bine să fim pregătiţi pentru că nu ştii niciodată de cine te poţi ciocni. Şi… de ce să rişti?

Eu sunt un om care crede în cifre. Pentru că experienţa m-a învăţat că trăim într-o lume bazată pe calcule, repere şi ceva exactităţi, iar asta mă aruncă, uneori, în tabăra respectării unor regulilor banal de necesare şi foarte uşor de încălcat. Dar, în ciuda doctrinelor care îndeamnă la anihilarea barierelor impuse de reglementări cu rost, am învăţat că, în anumite cazuri, fluiditatea deciziilor şi bunul mers al lucrurilor stau nu în alternanţa încălcării şi-a respectării regulilor, ci în felul improvizat în care te mulezi pe situaţie, caz, problemă.

Nu reuşesc niciodată să mă apuc de curele promise la fiecare întâi ale lunii. Uit frecvent şi mă scutur de promisiunea de-a face loc, din fiecare zi a săptămânii înainte, unor obiceiuri sănătoase. Amân mereu orele de alergat de la o săptămână la alta, de la o combinaţie numerică însemnată la alta, la fel de însemnată, cu speranţa ca voi reuşi să mă ţin de cuvânt şi efort fizic. Şi, de fiecare dată când îmi propun, impun, promit mincinos c-o să fac, c-o să dreg, c-o să am, planurile îmi sunt date peste cap de situaţii care apar mai ceva ca ciupercile după ploaie. De fiecare dată.

(more…)

În seara asta am fost la teatru după mai bine de trei luni în care mi-am renegat statutul de spectator. Dar nu-mi pare rău. Mi-am amintit, a câta oară?, de ce iubesc arta, muzica, teatrul, dansul, cuvintele. Asta, pe lângă altele.

Am văzut piesa Cum se zice, în regia lui Ovidiu Lazăr şi, recunosc, mi-a plăcut. Spre deosebire de teatrul clasic, acest act artistic are la bază nu replici adevărate, care obişnuiesc să redea cu fidelitate dialogul personajelor, ci numirea unor atitudini, gesturi, trăiri pe care le au participanţii în timpul desfăşurării acţiunii.

Nu ştiu ce impresie vă trezeşte vouă descrierea asta barbară şi trunchiată, cumva, cam brusc, dar pe mine m-a ajutat să înţeleg cât de intense pot fi trăirile umane într-o situaţie. În piesa în discuţie, e vorba de un triunghi amoros: soţul, soţia, amantul în mijlocul căruia se iveşte o scurgere de informaţii. O srisoare. Şi, de aici, scandalul, furia, cearta, şansa de împăcare, dilema, finalul cu două tăişuri, aşezate pe ritmuri de tango asortat, după caz şi intensitate.

(more…)