Acum, după ce aţi dat click cu ochii bulbucaţi de uimire, vă spun că nu e ceea ce pare. Mărturisirea onestă a ghinionului meu se referă strict la ouăle de ciocolată. Kinder, mai precis.

Eu sunt mare fană a acestui viciu mic. Iar dacă, din întâmplare, acest măreţ deliciu ciocolatiu mai are, pe deasupra, şi surpriză, şi formă de ou, atunci satisfacţia e mai mare. Pentru că jucărioarele alea (unele dintre ele) sunt distractive şi-mi amintesc de copilăria de la 3 ani în sus, pentru că, nu-i aşa, asta e limita inferioară de vârstă pentru a preveni înghiţirea pieselor mici.

Din toate colecţiile Kinder pe care nu mi le amintesc, pe una singură mi s-a pus pata, şi asta recent. Aia cu şoriceii doctori. Prin urmare, m-am aşezat confortabil la umbra gândului pufos că trebuie să-i am pe toţi şi am pornit la vânătoare. Numai că, surpriză, aveam să constat mai târziu, după îndelungi cercetări şi degustări, că nu toată ouăle aveau şoricei. Am găsit, căutând rozătoare cu halate, ba avioane, ba un bumerang, ba un urs panda, ba altceva. Dar, ca s-o spun p-aia dreaptă, amăgirile se aşezau numai la mine-n ouă. La Adde, spre exemplu, din când în când, mai apărea şi un şoricel, ceea ce dovedeşte că problema era (şi este încă, persistă cu nesimţire), desigur, la mine.

Nu ştiu să aleg ouăle Kinder. Nu ştiu cum să le agit, cum să le ascult, cum să le “citesc” încercând să ghicesc că înăuntru e ceea ce vreau eu să fie. Dar, asta e. Am două avioane, o lupă mişto (donaţie de la Adde, căreia îi mulţumesc formal şi oficios aici!), un castor cu binoclu, un iepuraş într-un coş şi o chestie verde care se vrea zburătoare. Şi doar trei şoricei cerşiţi, ceruţi, negociaţi (dar iubiţi!).

Bine măcar că ciocolata e mereu acolo. Altfel, sincer, nu ştiu ce m-aş face.

Imaginea cumpărătorului din noi, mai exact. Cum? Păi, Centru Comercial Felicia desfăşoară o campanie prin care se caută câteva persoane care să reprezinte tipul cumpărătorului, adică cel care primeşte corespunzător şi răspunde pozitiv la toate ofertele lansate de magazinele din cadrul complexului.

Prin urmare, dacă te simţi realmente avantajat de activităţile organizate de Centrul Comercial Felicia şi simţi că acestea se mulează pe profilul cumpărătorului din tine, tot ce trebuie să faci este să mergi, în perioada 30 martie – 1 aprilie la cumpărături, iar promoterii campaniei te vor fotografia, oferindu-ţi şi alte detalii privind demersurile ulterioare. Apoi, mai exact în perioada 2 – 8 aprilie, fotografiile vor fi postate pe pagina de Facebook, urmând ca fanii să aleagă cea mai potrivită persoană.

Din punctul meu de vedere -al cumpărătorului din mine, mai exact-, cei care vor reprezenta imaginea Centrului Comercial Felicia trebuie să sugereze, înainte de toate, flexibilitatea şi mulţumirea. Pentru mine, a fi imaginea unui centru comercial înseamnă să fii deschis, receptiv la nou şi către diversitate şi, nu în ultimul rând, mulţumit. Astfel, imaginea ar trebui să surprindă expresia mulţumitoare a celor care aspiră, cu mândrie, să reprezinte acest centru comercial.

Dacă te-am convins, şi sper din suflet că am făcut-o!, te invit să mergi, să participi, să alegi. Pentru că imaginea cumpărătorului trebuie să ne reprezinte în primul rând pe noi, purtătorii de coşuri, colecţionarii de haine, bijuterii şi mulţi alţi demoni. Nu-i aşa?

De obicei nu-mi umplu spaţiul virtual cu videoclipuri, dar… îmi lipsea o piesă ca asta.

Offf!

“va trebui să vii să-mi aduci inima înapoi”, era continuarea replicii originale. Dar nu. Azi nu. Azi, poţi s-o ţii la tine. Ţi-o împrumut. Ţi-o ofer. Oricum, habar n-ai ce să faci cu ea. Ştiu asta. Cel mult, o s-o uiţi pe undeva sau o să mi-o faci zob şi ferfeniţă. Şi… ce? La urma urmei, n-ar fi prima dată. Poate doar săptămâna asta. Şi nici atunci.

Nu ştiu, încerc să-mi amintesc momentul ăla în care ai bătut la poarta sufletului meu cu gândurile sfâşiate, cerând un plasture cu care să-ţi acoperi zgârietura inimii frânte şi nu reuşesc. Mă întreb, uneori, dacă toată întâmplarea aia s-a petrecut vreodată sau dacă, din disperare sau deznădejde, am inventat-o eu, ca să nu mă mai simt atât de goală într-o lume în care toţi par să aibă un trecut de care se-agaţă. Dar apoi dau năvala-n cutia mea cu plasturi şi ghici ce? Lipseşte unul… Ăla cu elefănţei roz şi speranţe fosforescente. Ăla, da, singurul care strălucea când stingeam toate luminile. Îţi sună cunoscut? Probabil că nu. E ăla pe care l-ai aruncat pentru că, ziceai tu, e defect. Nu-i vedeai lumina…

(more…)

Am participat săptămâna trecută la Social Media Summit 2, un eveniment la care se vorbesc chestii dintr-astea de bloggeri, de brand, de companii, de business şi de publicitate. Şi, în ciuda aşteptărilor mele, evenimentul a fost ok, dar atât. Nu spectaculos, nu cu artificii, nu… super-mega-ultra-extra, din punct de vedere al conţinutului prezentărilor.

Vina a fost a mea, recunosc. Atunci când auzi vorbindu-se pompos despre o chestie şi citeşti review-uri pozitive de la ediţiile trecute, îţi aşezi un sac de aşteptări în spate şi pleci sperând că o să ţi le-mplineşti pe toate, plus altele care care nu te-ai gândit. Ori, în viaţă -în blogosferă, în cazul de faţă-, nu prea merge aşa.

(more…)