Am să vă spun de la început că nu stăpânesc decât foarte puţine noţiuni teoretice în ceea ce priveşte acest subiect. Dar simt nevoia, într-o lume care confundă tot mai trist, tot mai des, sensuri şi rosturi, să adun şi să aduc aici, în colţul confesiunilor mele, nişte noţiuni care ne-ar putea ajuta să privim, măcar, lumea într-un alt mod, dacă nu s-o înţelegem…

Încep prin a vă spune că, întrebând în stânga şi în dreapta ce e autismul, m-am lovit de multe răspunsuri. Mi s-a spus că e un handicap, că autiştii sunt copiii care nu aud, că-s bolnavi psihic şi tot felul de prostii dintr-astea care nu sunt decât nişte mituri. Prin urmare, ca să mă lămuresc, am pus mâna pe-o carte, Autismul. Teorie şi intervenţie educaţională, de Theo Peeters, aşa că, într-o oarecare cunoştinţă de cauză, vă scriu aici câteva idei verificate şi sigure.

În primul rând, autismul nu este o boală psihică, nu este o psihoză, ci este definit ca o “detaşare de la realitate, însoţit de o predominare a vieţii interioare” (Bleuer). Astfel, cei care manifestă această detaşare, nu reuşesc să atribuie semnificaţii lucrurilor din jurul lor, în ciuda faptului că simţurile lor funcţionează, de cele mai multe ori, bine. Ei nu înţeleg conceptul de om, casă, masă, maşină, cer, iarbă etc. şi, în consecinţă, nu reuşesc să interacţioneze cu cei din jur. E ca şi cum cineva cu care porţi o conversaţie ţi-ar adresa o întrebare pe care nu o înţelegi, şi la care, pe post de răspuns, oferi tăceri violente în semn de protest…

(more…)