Când eram mai mici, ai mei obişnuiau să ne spună, mie şi Adelinei, întotdeauna înainte de culcare, o poveste simpatică cu doi iepuraşi -Puf Alb şi Puf Gri- care făceau prostii la borcanul cu dulceaţă. Nu ştiu de ce iubeam povestea asta, dar întotdeauna îi rugam să ne-o mai zică odată (ce-i drept, Adelina avea putere de convingere mai mare!), dar probabil că gândul că totul se termină cu bine în lumea fabuloasă şi dulce a familiei de iepuraşi ne făcea să dormim neîntoarse pe propriile saltele, întocmai ca personajele împăcate la finalul fericit al istorisirii nemuritoare.

Între timp, am pierdut reţeta asta simplă a unui somn odihnitor. Între timp, am descoperit cafeaua şi insomniile, nopţile albe şi zvâcnirile agitate care m-au binecuvântat cu dureri de spate greu de învins. Şi, în ciuda poveştilor cu care am tot încercat să readuc tihna nocturnă de-altădată în viaţa şi patul meu, am înţeles că problema e mult mai profundă de atât.

Aşa că, într-o pornire hotărâtă de a-mi recăpăta confortul pierdut, după ce am analizat îndelung originea problemei mele, am purces în căutarea unei soluţii care să preschimbe decorul nopţilor mele cu o variantă aducătoare de somn. Aşa am găsit gama de saltele Memory care, prin forma şi structura lor, au reuşit să se acomodeze perfect cerinţelor şi denivelărilor trupului meu însetat de odihnă.

Astăzi, după marea schimbare, am Puful meu Comod în care-mi culc visele noapte de noapte. Sau, mă rog, în majoritatea nopţilor. În schimbul poveştii cu cei doi iepuraşi, mi-am cumpărat propriul meu somnifer, propriul meu ghem îmblănit care, deşi nu face prostii, e-adevărat, îmi oferă seară de seară happy-end-ul odihnitor şi dulce.