Miracol şi viscol
Sunday, February 5th, 2012Nu-mi plac iernile şi urăsc să tremur de frig. Mi-e groază de hainele căptuşite până la refuz, în blana cărora mă ascund de ger şi crivăţ. Detest cu bună ştiinţă aleile poleite, mi-e frică de mor să nu alunec, să nu cad, să nu-mi frâng vreun vis ori vreun os care să mă condamne la convalescenţe pe nepusă masă şi înghit în neştire cutii întregi de vitamina C de teamă să nu răcesc urât şi dureros până la sentinţa nemiloasă cu antibiotice.
Doar că, uneori, când mă deştept cu o scuturare de cap blond din coşmarul morbid al lui “nu-mi place”, constat că există o groază de frumuseţi care trec pe lângă mine, în somnul meu prăpăstios de aşteptare şi neîmplinire. La fel cum pot să declar sus şi răspicat de ce fug de iarnă, pot să caut, să găsesc, să inventez şi să povestesc, apoi, despre o mie de miracole pe care anotimpul alb ni le aşterne la tălpile ghetelor pufoase şi-mblănite şi pe care, frecvent, le ignorăm, atunci când îngheţăm în staţionări prelungi şi amorţitor de bolnăvicioase.
