Straight to my eye
Tuesday, January 17th, 2012
Am crezut dintotdeauna în vorba aia celebră care spune că ochii sunt oglinda sufletului. Că aşa cum poţi citi cărţi, poţi citi şi oameni, dintr-o singură, profundă privire. Şi că pentru asta e suficientă o singură aliniere de irişi care să aşeze, sub umbrela primei impresii, un portret-reper al celui pe care viaţa ţi l-a scos în cale.
Eu, recunosc, n-am ochii formaţi pentru o astfel de îndeletnicire. M-au păcălit destui posesori de pupile de căţeluşi speriaţi şi singuri care, odată văzuţi cu saci-n căruţă, şi-au luat catrafusele şi-au plecat, fără să le pese că-n urma lor ochii mei se prepeleau printre râuri de lacrimi. Sau, mai artistic (din ciclul numai mie mi se poate întâmpla…), m-au supărat într-atât încât, cu ochii vlăguiţi de plâns, mi-am dorit mai degrabă să-şi ia tot şi să se care-n lumea largă, decât să rămână şi să-şi ceară iertare, exprimându-şi iar şi iar părerile de rău, infinitele regretele, şi, mai ales, greşitele intenţii…
