Archive for January 4th, 2012

Noroacele şi împlinirile din inbox

Wednesday, January 4th, 2012

Cred că cel mai mare dezavantaj al inventării e-mailului îl constituie nu spamurile, pe care le recunoşti de departe, ci mesajele alea de la prieteni care colcăie de pps-uri împopoţonate de imagini şi cuvinte minunate în care, pe ultimul slide, şade un mesaj încurajator cu “dacă nu-l dai la nu ştiu câte sute de prieteni, ai să ai nu ştiu cât -a se citi “infinit”- de mult ghinion.”

Vă spun sincer, în tinereţile mele necoapte şi credule, îmi era foarte uşor să dau curs “sfaturilor”. Pozele cu Iisus plângând, ori cu Fecioara Maria încărcată de sclipici care strălucea în întuneric, vă jur!, mă făceau să tremur din toate gândurile şi să mă gândesc că, gata, asta e, dacă nu-l dau mai departe, o să mor, sau o să pic, sau o să pierd, sau o să am ghinion…

Apoi, după o perioadă în care inboxul meu a fiert în mesaje urgente, de trimis în musai cinci minute, primite în timp ce eu eram cu gândul în nori şi-n soare, pe plaje vacante din care aveam să mă întorc abia o săptămână, două mai târziu, am înţeles că, uneori, e chiar indicat s-o faci pe-a Toma Necredinciosul. Că e imposibil să-ţi moară pisica, dacă tu n-ai nicio felină în preajmă şi-n dotare (şi, eventual, n-ai nici planuri de astfel de achiziţii). Că e prea puţin permis să pierzi averi, dacă tu nu deţii aşa ceva. Că probabilitatea să faci accident cu maşina, când tu mergi pe jos şi numai pe trotuare ori spaţii verzi, nu pare să fie prea mare, mai ales dacă, eventual, n-ai nici maşină, n-ai nici carnet şi, eventual, n-ai nici astfel de griji.

(more…)