Vivo per lei
Vreme îndelungată, Italia n-a însemnat niciodată -pentru mine, cel puţin- altceva decât mâncare. Dincolo de toate deliciile pe care le oferă, de secole, minunata ţară cu forme şi tradiţii apetisante, mie nu mi s-au arătat de la sine alte răsfăţuri decât cele care roiesc în sfera culinarului, şi-a gătitului, şi-a plăcerilor stomacului.
Astăzi, după vremuri în care inima mea s-a zbânţuit pe ritmuri şi acorduri italieneşti, leg de cântecele lor iubiri care nu mi s-au împlinit niciodată. Aşez melancolii mascate-n zâmbete triste pe colţul gurii şi fredonez odată cu banda versuri pe care le ştiu, deşi nu le-nţeleg, dar care sună mereu a dragoste, şi-a aşteptare, şi-a resemnare, şi-a dăruire, şi-a dor.
Leg de ţara cu veşnic soare arome de cafele nebunesc de bune pe care nu le voi bea, poate, niciodată şi, uneori, salivez gândindu-mă la îngheţatele lor în cornete ispititoare şi dulci. Şi, uneori, când închid ochii, îmi imaginez că soarele nostru, soarele torid, soarele arzător luminează şi-acolo unde iubirea-i eternă, la fel ca vara după care tânjesc, la fel ca nemărginirea necuprinsă şi fascinantă a mării.
N-am vizitat niciodată Italia şi, mărturisesc, uneori mă tentează să fug, chiar şi pentr-o clipă doar, să respir cu toată fiinţa mea aerul acela care i-a inspirat pe marii artişti să scrie cântece triste, să picteze femei îndrăgite cu forme perfecte, să joace felii de viaţă prefăcute în piese cu suflet. Să aflu (sau cel puţin să-ncerc să aflu) care e reţeta unor poveşti care i-au împins pe unii să trăiască atât de intens încât să creeze în tonalităţi triste pereţi pentru cele mai profunde mărturisiri. Şi să înţeleg care e rostul, care e miezul, care e ţinta unor bucăţi de artă atât de perfecte, atât de răvăşitoare, atât de complete şi, totuşi, atât de transparente…
Inventez iluzii pe care n-am să le trăiesc, probabil, niciodată. Ascult cântece cu iz de Italie blândă şi ispititoare şi lăcrimez gândind nu cu mintea, ci cu sufletul că, dincolo de versuri, se-ascund adevăruri şi realităţi şi iubiri pe care eu nu le voi trăi niciodată. Rostesc “vivo per lei” într-o formulă care n-a sunat niciodată artistic ori muzical şi întind aripile gândului peste mări, şi ţări, şi realităţi care mă-ncătuşează în rutină, în neputinţă. Fredonez “cosa sei” şi dezleg porţile inimii de unde năvălesc amintirile grele şi chinuitoare ale iubirilor în care n-am fost, sau ale celor în care am fost în zadar.
E mare lucru să-ţi găseşti un rost în viaţă. Eu, pare-se, încă visez…
January 3rd, 2012 at 10:57
Recunosc ca am citit de cateva ori acest articol si sincer nici macar nu stiam ce sa comentez. Nu am fost niciodata in Italia si sincer, nici nu cred ca vreau sa merg in viitorul apropiat acolo. Simt o atractie mai mare pentru tarile din vest si pentru minunatiile de peste oceanul atlantic… Recunosc ca unul din obiectivele mele din aceasta viata este “sa fiu turist” si sa apuc sa-mi incant sufletul si sa-mi bucur ochii cu locatii care mai de care… Poate o sa-mi iasa, sau poate nu. Intorcandu-ma la randurile scrise de tine, pe mine nu ma leaga iubiri neimplinite, pofta aromelor de cafea sau versurile catorva melodii celebre din aceasta tara… In incheiere doresc sa-ti spun ca imi place sa cred ca intr-o zi, ai sa revii asupra acestui jurnal de calatorie cu amanunte si impresii, inlocuind gandurile acestea cu experiente, pentru ca stiu, si tie iti place sa calatoresti
^la vita e bella
January 3rd, 2012 at 13:33
Un articol foarte frumos si plin de sensibilitate. Iti doresc sa vizitezi cat mai curand Italia si sa vezi macar o parte din lucrurile frumoase pe care le are. Eu am stat 3 ani acolo si iti garantez ca merita din plin!
January 4th, 2012 at 14:38
Florin, promit solemn c-o să revin şi-o să scriu, în cunoştinţă de cauză, mai multe. Pentru că da, poate la vita e, într-adevăr, bella, dar eşti tu sigur că e aşa pentru toată lumea? Cine ştie, poate doar cei norocoşi au născocit asta, aşa cum doar cei trişti s-au exteriorizat în balade şi versuri cu mesaje de plâns…
January 5th, 2012 at 20:50
January 6th, 2012 at 00:18
la vita e bella – pentru unii. Altii se vor simtii profund jigniti si vor lovi cu pumnul in masa cu ochii rosii de furie oarba ca bella din twilight a fost numita vaca sau vita. Tanti Nuti va stramba din nas cand va auzi vreun ceva despre Italia in timp ce va spala de zor vasele ce par sa nu se mai termine in chiuveta doldora dupa un inchipuit ospat domnesc; nu de alta dar a vazut ea la stiri ca italienii ne desconsidera flagrant, ca ne lasa romancele de buna credinta sa moara la metrou si ne tin mailat-ii prin puscarii. Mircea de la 3, zis si Maradona in generala si Ronaldo Grasu in liceu, va scoate printre dinti cateva vorbe de dulce pentru italieni, si pe buna dreptate ca doar a pierdut 28 de ron in week-end din cauza lor si numai a lor. Pe bune, cine ar fii crezut ca Juventus se va impiedica de Atalanta? Mircea, cu siguranta, nu. Iar eu, ei bine, eu voi ramane tot timpul in minte cu cele 3 saptamani ulterioare unui interviu de acum ceva ani, promisesem (a promite e un verb mult prea mic), ma batusem cu pumnii in piept ca voi invata italiana in timp record daca ma vor fii angajat. Spre surprinderea mea au acceptat pariul astfel ca m-am trezit singur cu sacosa mea de cunostinte (cazzo, se bastasse una bella canzone, ti voglio bene) ce trebuia negresit imbunatatita. Tovarasul Eros si-a facut datoria cu varf si indesat desi am pierdut pariul. Si acum ma mai incearca un oarecare fior retraind prima auditie, sau mai degraba vizionare Favola – live Roma 2004, de pe Olimpico. Pe unii ii vor fii trecand fiorii cand vor rememora olfactiv mirosul din Capela Sixtina, altii se vor emotiona cu gandul la prima lectura Il nome della rossa, altii vor exclama zgomotos “Bai fratie, si niste paste bune! Sa moara fanii mei! Cu mozzarella! Cu ce vrea p**a ta”, putini vor fii incantati de luxul si insertiile din mahon ale noului Maseratii Quattroporte (si sa nu uitam de V8-ul de 440 de cai) multi ii vor numi broscari si vor declara raspicat, fara recurs sau tagada, Italia (si vor fii avand dreptate intro mica masura
drept o cizma de tara. Un lucru e cert insa: de orice parte a baricadei de vei fii afland, indubitabil, acest imens imperiu cultural produce inca impresii puternice
January 6th, 2012 at 03:21
Eusebiu, am citit comentariul tău cu sufletul la gură şi îţi dau dreptate întru totul. Exemplele sunt foarte bine alese, iar morala e pe măsură! Nu am ce să mai adaug altceva decât că orice în viaţă e subiectiv, şi asta se vede pretutindeni, la orice pas. Mai ales în ceea ce priveşte Italia, despre care auzim atât de multe, şi totuşi nu ştim decât foarte puţin, eventual prin prisma lucrurilor pe care (nu) le-am trăit noi şi alţii care ne sunt aproape…