Nu-mi place să fac bilanţuri, mi-e frică de adunările care dau cu minus, fug de asocierile pentru care, la final, rezultatul obţinut e marcat cu roşu, pe sub liniile normale. However, cum ar spune englezii, vreau, nu vreau, pe unde mă învârt dau peste acelaşi tipar al aducerii aminte. Retrospectiva anului 2011.

La tv se aleg cele mai bune emisiuni, cu cele mai “vânate” momente. La radio se aminteşte constant de cele mai bune piese care ne-au încântat urechile de-a lungul celor 12 luni. La întrunirile de familie ori între prieteni se evocă, parcă ademenite de atmosfera sărbătorilor, cele mai amuzante, cele mai triste, cele mai răvăşitoare, cele mai profunde clipe care au marcat destine în cele 365 de zile care se apropie de final. Şi, parcă, fără să vrei, întorci filele din calendar, iar memoria te plimbă pe-aici, şi pe-acolo…

(more…)

Dacă tot e sfârşitul anului, am zis că e timpul să fac şi eu o faptă bună. Aşa că public aici un soi de dovadă a pseudo-talentului meu nativ de jurnalistă, un fel de colaj de idei cu interpretările aferente din care am să încerc să extrag trăsăturile (cele mai) bune ale unui om care îmi înroşeşte inbox-ul telefonului, îmi colorează zilele (uneori şi nopţile) şi la insistenţele căruia am cedat într-un final, drept urmare scrierea cu pricina.

Florin e un om pe care l-am cunoscut aşa, dintr-o pură întâmplare. E ceva mai mic decât mine, posedă o cantitate deloc neglijabilă de nebunie şi, cică, un blog (na că ţi-am dat şi link!) şi, pe lângă multe lucruri pe care le facem împreună, soarta ne-a unit într-un hohot de râs comun. Are o putere creativă care, uneori, mă copleşeşte şi mă depăşeşte şi posedă anumite calităţi care îmi menţin mie trează atenţia, şi vigilenţa, şi, mai ales, concentrarea! Drept dovadă, public aici frânturi din vorbe de duh inventate şi recitate de însuşi marele Sir Flo (abrevierea, sau ce-o fi asta, îi aparţine în totalitate!) la care, dacă-mi permiţi, dragă Florine (şi-o să-mi permiţi, că n-ai încotro!), am să revin cu explicaţiile şi precizările care, fireşte, se super-impun de la sine…

(more…)

Dintr-un miez fierbinte (la propriu) de sărbătoare, mă-ntorc, profană şi obişnuită, ca să mai adaug, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, decât de mine, să mai adaug o filă în casa cuvintelor mele cu veşti proaste. Brusc e marţi şi cum zăpadă nu e (şi nici liber nu mai e), ieşenii s-au reorientat firesc şi au decis că nimic (în afară de lumini, umbre, globuri şi nişte brazi obosiţi de arşiţă) nu ar trebui să mai fie. Cel puţin aşa mi s-a părut mie…

Fără zăpadă, sărbătorile de anul ăsta s-au întâmplat să fie atipice, fără prea mult “spirit”. Cu toate astea, mirosul afumăturilor mi s-a impregnat bine-n minte şi-n pereţi, de-am ajuns să-l visez şi noaptea, iar rafturile supermarketurilor (şi nu numai) au suferit numeroase goliri, şi umpleri, şi iar goliri, şi iar umpleri. Ah, şi reduceri. Şi promoţii. Şi, fireşte, vânzări.

Cu toate astea -de fapt, cu toate că e timpul acela din an în care burţile şi frigiderele şi balcoanele sunt ticniste de mâncături cu mult prea multe calorii-, încă din prima zi de Crăciun am zărit pe stradă oameni care au avut grijă să-mi dărâme orice percepţie demnă de-o poveste frumoasă, minunată şi plină de magie, cum numai în filmele de sezon întâlneşti.

(more…)

Se spune că unele lucruri nu se uită niciodată. Că, într-adevăr, există emoţii atât de puternice, bătăi de inimă atât de pătrunzătoare încât memoria, acest mecanism fantastic al vieţii, nu-ţi dă voie, de nicio culoare, să nu îţi aminteşti.

Eu cred că, uneori, amintirile noastre o iau razna. Sub influenţa unui prezent care se întâmplă des să schimbe opinii şi, cel mai important, oameni, puterea amintirilor slăbeşte vizibil. Şi, da, într-adevăr, la un moment dat pur şi simplu nu îţi mai aminteşti.

Nu ştiu să port râcă unor oameni pe care i-am iubit şi despre care ştiu sigur că nu m-au iubit înapoi. Cu toate astea, însă, nu reuşesc să reiau cursul unor întâmplări fericire care mi-au colorat, înainte de marile rupturi, iubirile platonice, visate, neîmplinite şi frânte de ei. Cumva, prezentul, sau ce-a urmat după extaz, furtuna aceea de după calm despre care se tot vorbeşte, a năclăit tot ce-a fost frumos cândva şi, în încercarea mea de-a scăpa de rău, am aruncat peste timp şi coroane, şi flori, şi ramuri, şi rădăcini…

(more…)

Să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar, din când în când, în calea mea se mai iveşte câte un motiv demn de revoltă. Şi acum, în prag de sezon care e pe terminate, am să vă vorbesc despre balurile bobocilor şi concursurile improvizate de frumuseţe care generează, an de an, mişi (sau trebuia să spun missuri?) şi mistări premiaţi, încoronaţi, aplaudaţi.

Nu am nimic împotriva concursurilor de frumuseţe şi, uneori, chiar mi-a făcut cu ochiul ideea -mai ales în momente de puţină luciditate şi multă nebunie-, dacă n-aş fi concluzionat de-a lungul anilor că nu există fraude mai mari decât în astfel de contexte unde, în general, evaluarea este pur subiectivă, iar regula cu „ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place” sfidează, pe faţă, un public numeros şi fără putere de decizie.

Atât la liceu, cât şi la facultate, e mereu aceeaşi poveste. Se organizează câte un bal pompos la care organizatorii se roagă să vină lumea, măcar ca să-şi scoată cheltuielile. Iar publicul, chiar şi cel boboc, refuză şi evită, pentru că, nu-i aşa, ce rost are să plăteşti bilet ca să pierzi pe puţin trei ore să priveşti circul, parada, etalarea unor frumuseţi cu care, cel mai probabil, nu ai nicio tangenţă?

(more…)