Eu, în război oficial cu RATP Iaşi. Partea a doua
Procesul
După ce am făcut contestaţia pentru ne-amenda mea cu pricina, am primit, la două săptămâni distanţă, o citaţie prin care eram invitată să-mi susţin cauza, în instanţă, desigur.
Aşa că, trei luni mai târziu de la preanefericitul eveniment, m-am dus să văd şi eu cu ce se mănâncă justiţia concretă, la noi în ţară şi, mai ales, cum pot să-mi rezolv problema. Nu mi-am luat avocat, m-am gândit că pentru o chestie atât de banală pot să mă descurc explicând judecătoarei că n-am fost pe nicăieri, n-am greşit cu nimic, dar că am primit, totuşi, ceva ce nu mi se cuvine. La urma urmei, de ce nu m-ar crede? Aveam dovezi. 
După ore lungi de aşteptare, în care am tras câteva concluzii triste pentru mine, vocea grefierului a strigat cu putere chemându-mă în faţă. Cu toată forţa înainte, m-am dus cu buletinul, m-am identificat şi am încercat să îi explic judecătoarei că situaţia stă aşa, aşa şi aşa. Îi arăt că datele nu sunt ale mele, că semnătura nu îmi aparţine nici pe departe şi, prin urmare, mi s-a atribuit o ilegalitate pe care n-am comis-o. Ea mă priveşte cu interes, puţin neîncrezătoare, iar eu simt nevoia să-i explic. Nu pare, totuşi, să mă fi înţeles deplin, mai ales că mi-a spus la un moment dat că “Ei susţin că dumneavoastră sunteţi nuştiucum şi vă acuză de nusţiuce”, folosind nişte cuvinte străine şi extraordinar de încâlcite. “Cum interpretaţi?”
Cu mortul în casă, aveam senzaţia că-s la şcoală, la ora de literatură. “Ce-a vrut să spună poetul cu asta?” mi-a răsunat în urechi şi zău dacă nu era să mă bufnească râsul, mai ales pentru că nimic din camera aia cu pereţi jupiţi plină ochi de gură-mare şi gură-cască nu ajuta la stimularea gândurilor corecte.
Sub inspiraţia de moment, am bânguit ceva cu “nu sunt de acord”. Pentru că, voila!, atâta timp cât vine de la duşmani, doar nu era să fie ceva care să mă aşeze pe mine în lumini bune.
Subliniază pe hârţoage neconcordanţa semnalată şi mă fixează cu privirea întrebându-mă ce vreau să fac mai departe. “Deocamdată sunt studentă” era să-ncep, dar m-am gândit că nu asta o doare pe ea. “Păăăi” exclam hotărâtă, “intenţia mea este să nu plătesc amenda (o dreg), întrucât ea nu îmi aparţine şi, totodată, doresc anularea procesului verbal”. “Aaaa, dar, nu putem aşa. Avem trei variante”, îmi explică ea. “Ori vă declaraţi vinovată, plătiţi amenda şi… (a mai zis ceva aici, dar nu îmi mai amintesc exact ce), ori calea de mijloc, în care dumneavoastră renunţaţi la acuzaţii şi plătiţi jumătate din contravaloarea amenzii, urmând să facă şi ei (măgarii ăştia de la RATP ceva pentru mine, cică), ori cereţi anularea procesului verbal, neplata amenzii şi intentaţi o plângere.” Mă uit la ea cu interes şi îi spun că aleg varianta trei, că şi aşa povestea asta se întâmpla într-o zi de luni, după ce începuse şcoala, aşa că mă încerca un feeling deplin şi îndreptăţit de legalitate să judec şi să spun ce alternativă-mi convine mai bine. Ca la testele grilă foarte iniţiale şi matinale.
În concluzia celor nici zece minute de conversat, doamna îmi spune “bine”, şi mă lasă atârnând în pronunţare.
Astăzi, după exact o lună de la întrevederea miraculoasă, am primit acasă decizia finală, care se prezintă într-o manieră formală şi încâlcită în care eu, una mi-am prins urechile. Dar, spicuind printre litere (că printre rânduri n-ai cum, te împiedici de virgule), am dedus că am câştigat, că m-au scutit de amendă şi că, prin urmare, nevinovăţia mea a fost dovedită.
Totul e bine când se termină cu “(Instanţa) Exonerează petenta de plata amenzii. Definitivă. Cu recurs de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26 Septembrie 2011.” Cel puţin deocamdată.
Sursa foto
Tags: Alexandra Bohan, amendă, Iaşi, incompetenţă, justiţie, nedreptate, proces, RATP, scandal, serviciu
October 27th, 2011 at 20:04
Foarte bine ai procedat si bine ca ai avut castig de cauza. Dar oricum mi-e cam scarba de justitia romana. Cat despre RATP, le-as ura ce-si isi striga galeriile adverse pe stadion.
October 27th, 2011 at 20:05
am facut o greseluta, cu ce-si isi
October 27th, 2011 at 20:07
Te felicit draga mea!!:*
Sper sa nu descoperim in timp ca ti-ai gresit meseria si ca de fapt, trebuia sa devii avocat!:D
October 27th, 2011 at 20:33
Cateva intrebari din partea unei persoane ce va avea cat de curand de a face cu justitia din romania: Cat te-a costat aceasta tarasenie? Ai cerut sa ti se plateasca cheltuielile? Daca da, ti s-au platit? Ai mai cerut si plata unor daune de ordin moral sau chestii? Mersi, astept cu interes raspunsurile.
October 27th, 2011 at 21:23
Emilian, dacă banii m-ar fi dat afară din casă, nu mă sinchiseam de 100 de lei. Dar, chiar şi aşa, de ce să plătesc eu pentru incompetenţa, frauda, înşelăciunea, mizeriile altora?
Zaza, merci, şi eu sper să nu descopăr asta!
) Adevărul este că am constatat acolo, urmărind câteva procese care s-au derulat înaintea mea, că unii avocaţi stau slab cu respectarea regulilor de bun-simţ, ceea ce mă face pe mine să cred că au o părere foarte bună despre ei şi, în inconştienţa lor, nu realizează că liniştea, spre exemplu, e o chestie într-adevăr importantă într-o sală ca asta în care se impune ca atare o limită de tăcere. Totuşi, nu cred că sunt făcută pentru drept. Încerc, de ceva vreme, să mă obişnuiesc cu nedreptăţile, cu moartea, cu negrul, şi să mă dezvăţ de rozul care m-a consacrat pentru că -nu-i aşa?- viaţa e o chestie care nu se defineşte în primul rând prin dreptate…
Relansat, nu m-a costat nimic, eu am făcut o contestaţie şi, practic, ei au depus dosarul mai departe. Nu am cerut să mi se plătească nimic deocamdată, pentru că încă mă gândesc dacă să fac plângere împotriva lor şi, prin urmare, să cer daune. Când am un răspuns şi, eventual, ceva concret, te anunţ.
October 27th, 2011 at 22:15
Daca nu fac recurs astia de la RATP, n-au coa*e…
October 27th, 2011 at 22:17
QuadroQ, n-au cum să facă, decizia s-a pronunţat pe 26 septembrie şi suntem deja în octombrie târziu…
)
October 27th, 2011 at 22:39
felicitari n-am ce zice
trebuia sa ma iei pe mine ca avocat iti explicam eu termenii aia 
))) si ai grija poate face RATP-ul recurs =))))
October 27th, 2011 at 22:44
P.S. acum am citit ca s-a pronuntat pe 26 septembrie
deci n-au cum sa faca recurs
October 27th, 2011 at 22:45
Codrin, da, dar dubios e că eu am primit-o abia acum… Dar, ce contează? Am câştigat!
)
October 28th, 2011 at 17:54
poate ca au facut recurs dar ma cam indoiesc..
(cam greu vine posta asta)
poti verifica sa fii sigura.. pe situ’ judecatoriei.. scrii nr. doasarului.. acolo pe site si aflii..
October 28th, 2011 at 19:59
Am trecut si eu fix prin aceeasi problema. In perioada liceului. Cica ma prinsesera in tramvaiul 1, tramvai de care, in acea perioada, nici n-aveam idee pe unde circula
Problema e ca, mare parte dintre datele mele personale erau corecte. Deci, mi-a copt-o o… prietena?!…
Primul drum a fost la sediul RATP. Acolo, seful l-a chemat pe cel care se presupuse ca ma amendase. Fara prea multe explicatii, l-a intrebat daca ma recunoaste. Fraierul a spus: Nu, n-am vazut-o niciodata! Apoi a zis ca tipa pe care a amendat-o nu avea buletinul la ea, dar s-a oferit sa-i dea toate informatiile. Iar el s-a oferit s-o creada pe cuvant.
Cu toata aceasta introducere, tot in instanta am ajuns. Ca sa castig, logic…
October 29th, 2011 at 13:46
stai linistita, din partea RATP-ului nu se prezinta nimeni niciodata
October 29th, 2011 at 19:43
Daca nu ii scuturi si de ceva bani, parerea mea e ca aceasta serie de amatorisme va continua. Si nu e exclus sa te mai trezesti inca o data cu o amenda de genul
November 1st, 2011 at 14:53
Era normal sa castigi, insa ar fi fost normal ca sa ceri cheltuieli de judecata si daune morale celor de la RATP! Asta era principalul motiv pentru care ar fi trebuit sa ai un avocat.
PS: SA inteleg ca de acum recenzorii pot merge linistiti cu transportul in comun:D? Doar au toate datele noastre si le pot spune idiotilor de controlori:D?
November 1st, 2011 at 22:27
Ionuţ, mulţumesc, nu am ştiut că se poate face aşa ceva. Am verificat şi n-au ripostat. Au fost cuminţi. Măcar acum, la final…
Anda_Elena, ca să pot să iau contact cu stimabilul controlor, trebuia să îl aştept să intre în tură. Dar, după drumuri lungi şi nervi cu sacul, m-am lăsat păgubaşă. Oricum, la ce folos? Nu m-ar fi recunoscut, asta e clar, iar cuvântul lui nu ar fi influenţat în vreun fel procesul. Aşa că nu avea niciun rost. Eu tind să cred însă că ei mai pun mâna pe date şi ca să-şi completeze norma de amenzi. Cumva, trebuie să-şi justifice leafa. Sau poate greşesc… Iar argumentul cu prietena mi s-a pus şi mie în vedere. Cine ştie?!
Relansat, ca să-i scutur de bani, asta înseamnă iar umblătură, iar timp pierdut, iar proces, iar stres, iar nebunie. Şi nu sunt singură că merită, în definitiv.
Sakin, am întrebat la poliţie şi mi s-a spus, fireşte, că datele sunt confidenţiale, că nu se dau, că aşa şi pe dincolo. Pe de altă parte, dacă un controlor dintr-ăsta are vreo pilă pe la evidenţa populaţiei, ăla sigur nu verifică toate datele. Şi, prin urmare, te trezeşti cu surprize. E greu să eviţi toate scurgerile de informaţie. În fond, ca cetăţean, vrei, nu vrei, te legitimezi pe aici, pe colo…