“Bă, Alexandra, tu ştii de ce nu regret eu facultatea asta?” mă întreba deunăzi un prieten deja student cu acte-n regulă la Medicină Veterinară. “Pentru că un câine, aşa cum e el, o să-ţi fie mult mai recunoscător pentru binele pe care i-l faci” a venit, pe neaşteptate, replica lui. Şi eu am gândit şi-am răzgândit răspunsul lui versus alegerea mea…

Într-un prim impuls, era cât p-aci să-l aprob. M-am fript şi eu de multe ori cu oameni pe care i-am ajutat şi care, apoi, nu au mai avut nici timp şi nici dispoziţie să mă integreze-n viaţa lor. Am simţit şi eu, pe pielea mea, cum “din bucata mea de pâine, am hrănit un om şi-un câine; câinele mă recunoaşte, omul nu mă mai cunoaşte”. Dar, apoi, orgoliul meu de om (şi de studentă) şi-a întors toate gândurile de bine către specia din care fac parte.

(more…)

E cea mai tulburătoare declaraţie. E cea mai tristă mărturisire. E cea mai fragilă trăire, e cel mai instabil adevăr. “I don’t care about tomorrow” e formula prea magică a celei mai păguboase iluzii dintre toate realităţile.

Am găsit, cotrobăind aiurea, cea mai frumoasă reclamă din istorie. Şi cea mai scumpă, totodată. Am regăsit, într-un prea scurt-metraj de două miraculoase minute, o istorie, o iubire, un vis. Şi ideea că cele mai frumoase poveşti sunt acelea care ard doar o clipă, dar din căldura cărora te hrăneşti, apoi, o viaţă întreagă.

(more…)

Regret vremurile în care femeile nu erau îngăduite să poarte pantaloni. Regret -şi, cumva, mi-ar fi plăcut să apuc, să gust, să trăiesc- timpurile de aur în care ţinuta doamnelor – reprezentată, de obicei, de rochii elegante- constituia o problemă doar prin asocieri cromatice şi învolburate, nefiind vorba mai niciodată de prea multe piese, legături, potriveli care nu se aşază decât după algortimi precişi ori analize vestimentare.

Mă uit des cum blugii ne mănâncă viaţa. În stânga, în dreapta şi mai departe, doamnele şi domnişoarele s-au obişnuit să-şi îngroape posteriorul, picioarele şi formele în textile care, în loc să îmblânzească şi să dea un plus de frumuseţe imaginii în sine, aruncă în mulţime încă un trup gingaş de femeie. Şi remarc, cu tristeţe, că dincolo de cotidian, când seara se lasă cu petreceri, ieşiri şi distracţie, în jurul meselor pline de viaţă, aceiaşi blugi stau cuminţi la datorie, acoperind aceleaşi femei obişnuite de peste zi.

Am învăţat că unele rochii de seară te fac, uneori, să ieşi în lumină. Am aflat (şi mă folosesc de asta cu succes!), că ţinuta te ridică ori te coboară în faţa celor care sunt pregătiţi să vadă în tine altceva decât ceea ce ascund blugii. Am constatat că, pentru a fi altfel, e nevoie, uneori, doar de… puţină bună voinţă şi, musai, o rochie.

Şi dacă sunt feminină, de ce să port blugi?

Ieri am avut parte de o experienţă ciudată pe care, cu mintea mea de om aerisit, n-am prea reuşit s-o-nţeleg. Se făcea că se-mplineau nişte ani de la înfiinţarea unui supermarket celebru şi că, în semn de cinste şi sărbătoare, conducerea a decis să-mpartă clienţilor nişte felii de tort că aşa-i frumos la zilele de naştere.

Buba a apărut când, la ora stabilită, câteva multe capete s-au adunat de nicăieri să (dez)guste magnifica prăjitură festivă care a impresionat nu doar prin dimensiunea fabuloasă ori coloristica diversificată, cât şi prin numărul ridicat de-mpărţitori de farfurii care încercau, pe bună dreptate, să fie cât se poate de operativi.

(more…)

Recunosc, m-am urnit greu cu textul, pentru că, înainte de-a scrie, am vrut să aşez, la rece, impresiile, gândurile, cuvintele. Şi, nu ştiu dacă am făcut bine sau nu, dar am ajuns la câteva concluzii pe care aş dori să le împart cu voi, dincolo de momentele tragi-comice derulate în tihnă pe marea scenă a celor aleşi.

Am constatat acolo, în sala aceea populată de muulte sute de ochi, că emoţiile, puţine, fireşti, se multiplică la infinit sub privirea curioasă a spectatorilor. Am concluzionat -trist, pentru mine- că eram mai stresată de ce-o să se întâmple cu respectivul concurent decât el însuşi, probabil. Şi, la sfârşit, sfâşiată de-atâta milă, mi-am zis că e nevoie de mult curaj ca să urci acolo şi să povesteşti, să explici, să demonstrezi că ai, într-adevăr, talent.

(more…)