Nu urmăresc emisiuni mondene, nu sunt prietenă deloc cu televizorul. Ce-i drept, nici duşman de moarte cu falnicul electrocasnic nu sunt, având în vedere că din trei în trei zile îl şterg frumos de praf, aşa, alintându-l cu câte-o cârpă pufoasă ca să nu-l zgârii şi ca să nu se supere, într-o zi, mititelul. Aşadar şi prin urmare, sunt cam afonă în ceea ce priveşte lumea de dincolo de On-ul teveului, precum poliţiştii de pe vremea comunismului care aveau bibliotecile ticsite de cărţi franţuzeşti cu coperţi care îţi luau ochii, al căror unic folos era să stea cuminţi, de pur decor, ca să dea bine la CV.

Cu toate astea, îmi mai e permis, din când în când, să mă familiarizez cu noutăţile mondene. Şi uite-aşa, din una în alta, am aflat de emisiunea aceea minune a lui Bote, în urma căreia urma să se aleagă Next Top Model al României. În ce-au constat probele şi chinurile nu ştiu cu exactitate; cert e că, în urma circului ăsta (că doar aşa se zice spectacolului ăla în care animalele trec prin cercuri de foc şi alţi demoni dintr-ăştia, nu?) s-a ales o domnişoară pentru care s-au deschis ceva porţi către calea frumuseţii declarate şi-a succesului.

(more…)

Există în viaţă câteva lucruri care dau năvala peste noi ca să ne încurce, parcă, planurile. Există evenimente care răsar de nicăieri (aparent) clădite special ca să ne dea peste cap ziua perfect plănuită, activitatea minuţios organizată. Şi mai există şi greşelile de calcul, treburile alea imprevizibile pe care le uităm frecvent când ne aruncăm în planificări măreţe şi care, atunci când te aştepţi mai puţin, îşi fac simţită nedorita, neaşteptata prezenţă.

Am învăţat că, în viaţă, există eşecuri care te înalţă mai mult decât o fac unele victorii. Că necazurile şi, mai ales, felul în care ieşi din ele, îţi aduc mai mari satisfacţii decât reuşitele pe căi clasice, obişnuite, ştiute de toată lumea. Pentru că, pe undeva, unele “probleme”, neprevăzutul, te familiarizează mai mult cu şcoala vieţii decât o fac lucrurile planificate, aşteptate, calculate, pregătite dinainte.

(more…)

Încă din copilărie, cel mai mult am urât momentele în care câte-un neam plictisit ori cu ne-chef de orice altceva mă-ntreba, iscoditor, pe cine iubesc mai mult. “Pe mama sau pe tata?” rostea rânjind câte-o mătuşă ori câte un unchi răsărit pe neaşteptate de undeva, de pe-o cracă şubredă a arborelui genealogic, aşteptând cu interes răspunsul care l-ar fi înălţat, în ochii lor, pe unul dintre părinţii mei.

Bineînţeles, conform unei reguli nescrise, rudele dintr-o parte sau alta sperau, în profunzimea intenţiilor lor, că progenitura va arunca ştafeta în tabăra lor. Străinii, însă, se mulţumeau doar să facă pronosticuri şi presupuneri la-ntâmplare (în fond, treaba asta e simplă: 50-50; da ori ba; iese sau nu iese) în faţa micului Nostradamus obligat la neortodoxă spovedanie.

(more…)

Sărbătoarea de azi mi-a amintit, pe lângă Elenele şi Constantinii omagiaţi, de anul trecut, pe vremea asta când, tânjind după anotimpul cireşelor, mi-a fost dat să fac o călătorie de care să-mi aduc, într-adevăr, aminte. La Suceava, în nordul frumos al ţării, m-am lăsat purtată de trenuri în viteză, către un week-end de ploi, de cuvinte frumoase, de mănăstiri şi de noi prieteni care mi s-au lipit cumva de suflet.

Cu mult înainte de vremea asta mă înscrisesem la un concurs. Am redactat cu evlavie lucrarea mea despre o prietenie frântă şi-am trimis-o, sperând neîncetat să fiu printre norocoşii finalişti care să ajungă acolo, în oraşul de care m-am îndrăgostit iremediabil la prima vedere cu două veri în urmă. Când mi-am citit numele pe lista virtuală a celor selectaţi, am ţopăit de bucurie, gândind că mă aşteaptă o experienţă inedită, miraculoasă, învolburată de emoţii. Şi aşa a şi fost.

(more…)

Rezum egoist, în trei cuvinte, ţinta căutărilor mele febrile din ultima perioadă. Banchetul se apropie cu paşi repezi, iar eu sunt, încă, pe drumuri, după cele trei lucruşoare care închid, armonios, triunghiul ţinutei perfecte pentru seara aniversară a celor patru frumoşi ani de liceu.

Mă învârt prin magazine şi mă uit, probez, strâmb din nas şi merg mai departe. Aşez, privesc îndeaproape, încerc să anticipez potriveli şi poticneli şi reiau, în minte, aceleaşi întrebări la care nu am găsit, încă, răspuns.

Să aleg o rochie sobră sau să aleg una lejeră? Să fie neagră, albă, roşie, crem, albastră sau roz? Să fie lungă până-n pământ sau scurtă şi flexibilă? Pantofii să fie înalţi sau, dimpotrivă, să fie moderaţi şi prietenoşi, ca să nu fiu nevoită să-i abandonez în pungi de schimb undeva, după miezul nopţii? Cerceii să fie mari, mărgelele impunătoare sau deloc?

(more…)