Adevărul despre viaţă
Saturday, March 26th, 2011Oamenii care pleacă, în general, se îndreaptă către noi orizonturi cu speranţa nebună de-a întâlni, pe drum, un viitor mai bun, mai luminos, mai drept şi mai bine plătit decât tot ce le-a fost oferit în trecut. Şi, de cele mai multe ori, păstrează în suflet, alături de iluzia îmbătătoare a strălucirii de dincolo de noua decizie, o mare dezamăgire amară ca rezultat final al tuturor frământărilor care le-au bântuit, cândva, nopţile albe, nopţile triste, nopţile chinuite.
Spun asta pentru că mă pregătesc, sufleteşte, de-o mare plecare firească. Liceul e gata acuşi, iar eu mă străduiesc să traversez cu brio finalul care-mi mănâncă zilele, şi nopţile, şi sufletul de tristeţe. Pentru că am destule motive cât să nu-mi surâdă ideea de cruntă despărţire, dar, totodată, mă declar, nu prea mândră, posesoarea unor amintiri deloc dulci care mă fac să oftez, câteodată, şi să mă oblig, în cel mai barbar mod cu putinţă, să-mi sincronizez fericirea cu ideea plecării.
