Copiile-copii
Wednesday, March 23rd, 2011Recunosc deja, spăşită îndeajuns cu aceeaşi încăpăţânare cu care nu prea iau măsuri, că petrec mult, prea mult timp, cred, în faţa calculatorului. Și mi-e dat, de cele mai multe ori, pe lângă oamenii minunaţi cu care păstrez legături de aur, să aflu oameni cu orizonturi limitate, oameni diferiţi, oameni ciudaţi, oameni… altfel decât cei cu care m-am obişnuit deja.
Nu discut aici ceea ce ţine, cred eu, de maturitatea fiecăruia. De faptul că, la 20 de ani, nu prea mai ai scuze pertinente ca să te justifici invocând neştiinţa, atracţia de necunoscutul sau alte chestii dintr-astea care se văd (da! Se văd!) în fotografii cu tentă piţipoasă (sau piţipongică?) ori cocălărească. Dar mie mi se pare trist, de-a dreptul tragic, chiar, când mi-e dat să văd câte-un copil care prezintă, în stare deloc latentă, tendinţe clare de deviaţii pe-un drum nu tocmai indicat, recomandat şi demn de urmat.
